Download 01.proteza_totala PDF

Title01.proteza_totala
File Size495.4 KB
Total Pages30
Table of Contents
                            Definiție: Proteza totală reprezintă o proteză dentară care înlocuieşte toţi dinţii naturali şi structurile adiacente atât la maxilar, cât şi la mandibulă. Proteza totală are sprijin muco - osos, fiind sprijinită pe os şi pe mucoasa acoperitoare.
MODIFICĂRI ANATOMICE ASOCIATE EDENTAŢIEI TOTALE
	Pierderea dinţilor (edentaţia) determină nu numai un spaţiu la nivelul arcadei dentare (breşa edentată), ci şi o serie de alte SCHIMBĂRI:
	Resorbţia osoasă este mai evidentă atunci când se pierd mai mulţi dinţi şi este mai importantă la mandibulă decât la maxilar.
	Forma şi structura proceselor alveolare atât la maxilar, cât şi la mandibulă, se modifică odată cu extracţia dinţilor.
	Arhitectura internă a osului din procesele alveolare se schimbă, devenind mai fină şi mai puţin densă pe măsura pierderii dinţilor.
	Modificările osoase care apar după extracţia dinţilor inferiori sunt mai evidente decât în cazul maxilarului. Resorbţia procesului alveolar poate determina reducerea suprafeţei de sprijin pentru proteză şi implicit, probleme de acomodare cu proteza.
	La edentatul total, datorită pierderii dinţilor şi a ghidajelor, mişcările mandibulei devin mai libere, mai ample şi se poate instala disfuncţia ATM.
	Condilul articular are tendinţa să nu mai urmeze direcţia normală înclinată a pantei tuberculului articular, ci să se deplaseze pe o direcţie aproape orizontală. Apare resorbţia discului articular şi a tuberculului articular, iar capsula şi ligamentele articulare devin laxe.
	MODIFICĂRI LA NIVELUL MUSCULATURII ORO – FACIALE:
	La edentatul total, atât muşchii oro - faciali cât şi cei mobilizatori ai mandibulei devin hipotoni, datorită lipsei stimulilor direcţi sau indirecţi de origine dentară.
	Apare un dezechilibru între muşchii coborâtori şi ridicători ai mandibulei, cu micşorarea etajului inferior al feţei, contribuind la apariţia faciesului caracteristic de edentat total.
	Consecutiv edentaţiei totale, are loc o înfundare a muşchilor coborâtori ai mandibulei şi o scurtare a celor ridicători.
ETAPE DE TRATAMENT:
	ETAPE CLINICE:
	1.Examinarea pacientului, stabilirea diagnosticului şi a planului de tratament;
	2. Amprentarea preliminară;
	5. Amprentarea funcţională;
	8.Determinarea relaţiilor intermaxilare;
	11.Proba machetei în cavitatea bucală;
	15.Aplicarea şi adaptarea protezei în cavitatea bucală.
	ETAPE TEHNICE:
	3.Realizarea modelului de studiu şi a modelului preliminar;
	4. Realizarea lingurii individuale;
	6. Realizarea modelului funcţional;
	7.Realizarea şabloanelor de ocluzie;
	9.Montarea modelelor în ocluzor sau articulator;
	10.Realizarea machetei protezei totale;
	12.Ambalarea şi polimerizarea protezei;
	13.Dezambalarea protezei;
	14.Prelucrarea, finisarea şi lustruirea protezei.
MORFOFIZIOLOGIA CLINICĂ A CÂMPULUI PROTETIC EDENTAT TOTAL
	Câmpul protetic edentat total este alcătuit din ţesuturi dure şi moi, care vin în contact cu proteza totală; prezintă o zonă de sprijin şi o zonă de închidere marginală.
1. Zona de sprijin:
	constă dintr-o componentă dură care este acoperită de o fibromucoasă fixă, aderentă la substratul osos.
	Rolul ei este de a prelua majoritatea presiunilor din cursul funcţiilor şi parafuncţiilor aparatului dento - maxilar, având o capacitate de recepţie cu mult mai redusă decât suprafaţa ligamentară a periodonţiului.
	Transmiterea forţelor este nefiziologică.
2. Zona de închidere marginală
	este situată la periferia zonei de sprijin, fiind alcătuită din mucoasa care căptuşeşte fundurile de sac şi din o parte a mucoasei mobile a obrajilor, limbii şi buzelor, care iau contact cu suprafeţele externe ale protezei.
	La limita dintre mucoasa fixă ce tapetează crestele edentate şi cea mobilă a fundurilor de sac se găseşte mucoasa pasiv - mobilă (zona neutră). La maxilar zona de trecere dintre palatul dur şi palatul moale are o valoare decisivă pentru închiderea marginală a protezelor maxilare.
OBIECTIVELE TRATAMENTULUI PROTETIC
	Reabilitarea funcţiilor aparatului dento - maxilar perturbate prin edentaţie:
	1.1. Refacerea funcţiei masticatorii;
	1.2. Restaurarea funcţiei fonetice;
	1.3. Restaurarea sau îmbunătăţirea funcţiei fizionomice.
	Asigurarea menţinerii, stabilităţii şi sprijinului protezei =crearea condiţiilor de echilibru necesare protezei:
	atât în timpul desfăşurării funcţiilor aparatului dento-maxilar,
	cât şi în repaus;
	Stimularea troficităţii ţesuturilor de suport;
	Evitarea disconfortului pacientului protezat total.
AMPRENTAREA CÂMPULUI PROTETIC EDENTAT TOTAL
	reprezintă faza clinică, dar şi modalitatea cu ajutorul căreia se reproduce imaginea in vitro a câmpului protetic, aspectul suprafeţei ţesuturilor pe care se va sprijini proteza şi cu care va veni aceasta în contact la margini.
	este copia negativă a câmpului protetic după care tehnicianul realizează modelul, elementul de bază al tuturor procedurilor tehnice care urmează.
	Reproducerea cât mai exactă a detaliilor câmpului protetic - ca element constructiv esenţial necesar confecţionării piesei protetice - a stat la baza dezvoltării impetuoase a materialelor şi tehnicilor de amprentare.
Scopurile amprentării	Redând cât mai multe detalii ale câmpului protetic, amprenta va asigura:
	sprijinul,
	menţinerea şi
	stabilitatea protezei.
	Realizarea acestor obiective nu este posibilă într-o singură etapă clinică, necesitând minimum două sau chiar mai multe faze de amprentare: amprenta preliminară şi amprenta finală.
Principiile care stau la baza majorităţii tehnicilor de amprentare:
	prin amprentare trebuie să se obţină o suprafaţă protetică întinsă la maximum, necesară asigurării sprijinului optim şi stabilităţii protezei;
	să se determine înălţimea, forma şi grosimea marginilor protezei, necesare apariţiei închiderii marginale, respectării activităţilor musculare şi obţinerii unei bune menţineri;
	să se asigure transmiterea armonioasă a presiunilor asupra ţesuturilor câmpului protetic.
Probleme care se cer rezolvate de către amprente:
	Probleme de sprijin;
	Probleme de stabilitate;
	Probleme de menţinere;
	Probleme fizionomice;
	Probleme de fonaţie.
1. Rezolvarea problemelor de sprijin
	presupune amprentarea suprafeţei maxime accesibile a zonei de sprijin acoperite de mucoasa fixă.
	în felul acesta presiunile ocluzale transmise de proteză se dispersează pe o suprafaţă cât mai mare, atenuând impactul lor cu ţesuturile subiacente pe unitatea de suprafaţă.
	Transmiterea uniformă a presiunilor pe întreaga suprafaţă osoasă a zonei de sprijin rămâne totuşi un deziderat ce nu a putut fi obţinut, din cauza rezilienţei variate a mucoasei acoperitoare.
	Pentru această uniformizare s-au încercat amprente compresive care n-au făcut altceva decât să deformeze orizontal mucoasa, producând dureri şi leziuni de decubit, ischemie, resorbţii şi atrofii osoase.
Procedeul de amprentă compresivă la edentatul total:
	este recomandat doar în aşa-numitele câmpuri protetice dure cu mucoasa subţire, puţin deformabilă, pentru obţinerea unei mai bune închideri marginale.
	In câmpuri protetice cu zone sensibile la presiune şi cu mucoasă foarte rezilientă (câmpuri protetice moi), amprenta va trebui luată cu presiune minimă, folosind materiale cu viscozitate redusă.
	Rezolvarea problemelor de sprijin nu ţine numai de amprentă, ci şi de înregistrarea relaţiilor intermaxilare, montarea dinţilor şi echilibrarea ocluzală.
2.Rezolvarea problemelor de stabilitate
	Stabilizarea protezei = frânarea tendinţelor de deplasare orizontală a protezei atât în sens sagital, cât şi transversal.
	trebuie reproduse cu exactitate toate detaliile şi retentivităţile anatomice ale zonei de sprijin, iar
	amprenta să se situeze funcţional într-o zonă neutră, de echilibru între chingile musculare care înconjoară câmpul protetic.
	Amprenta rezolvă doar parţial problemele de stabilitate, la ea contribuind şi morfologia dinţilor, montarea lor, echilibrarea ocluzală.
3.Rezolvarea problemelor de menţinere
	Adeziunea va depinde de exactitatea amprentei şi de întinderea suprafeţei plane orizontale cu care va veni în contact proteza.
	Succiunea va depinde de corectitudinea închiderilor marginale realizate de amprentă (întindere, grosime, respectarea funcţionalităţii părţilor moi periprotetice).
	Tonicitatea musculară va funcţiona favorabil dacă amprenta se va întinde în limitele permise de acţiunea grupelor musculare, favorizând realizarea închiderii externe.
	Rezolvarea problemelor de menţinere ţine aproape în întregime de corectitudinea amprentelor.
4.Rezolvarea problemelor de fizionomie
	Grosimea marginilor amprentei, atât de necesară apariţiei succiunii, trebuie să restabilească în acelaşi timp conturul normal fizionomic al şanţurilor perinazale şi peribucale.
	Amprenta rezolvă parțial această problemă
	! aportul esenţial al montării dinţilor în restaurarea fizionomică.
5.Rezolvarea problemelor fonatorii
	Modelarea funcţională a marginilor amprentei (de multe ori chiar prin teste fonetice),
	grosimea acestor margini şi menajarea funcţionalităţii limbii,
	asigurarea menţinerii şi stabilităţii protezei contribuie la rezolvarea parţială a fonaţiei
	contribuţia majoră o au aici aspectul arcadelor dentare artificiale şi montarea dinţilor).
AMPRENTA PRELIMINARĂ
	denumiri mai vechi:
	amprentă anatomică (presupunea o lipsă a modelării funcţionale),
	amprentă de orientare (în oarecare măsură imprecisă, fără prea multe detalii)
	denumiri mai noi: amprentă primară (primary impression).
	amprentă preliminară = o fază clinică ce poate grupa mai multe amprente, înaintea amprentei finale.
Obiectivele amprentei preliminare:
	-	copierea cu maximum de exactitate a suprafeţei zonei de sprijin;
	-	reproducerea cât mai precisă a poziţiei funcţionale a formaţiunilor mobile de la periferia câmpului protetic (pentru delimitarea cât mai funcţională a viitoarei portamprente);
	realizarea unei linguri individuale (LI) care necesită cât mai puţine manopere de adaptare.
	Amprenta preliminară este în măsură să rezolve mai mult, parţial sau deloc unele probleme discutate mai sus.
	SPRIJINUL protezei va fi rezolvat integral de amprenta preliminară.
	definitivarea sprijinului se poate face după adaptarea lingurii individuale, la amprenta finală, ca în cazul amprentei compresive sau al amprentelor de despovărare.
	Amprenta preliminară trebuie să rezolve:
	parţial problemele de stabilizare şi tot
	parţial problemele de menţinere (adeziunea) şi
	are un rol mai redus în rezolvarea problemelor de fizionomie şi fonaţie.
	Dacă ar fi să folosim doar prima amprentă, rezultatele nu ar fi întotdeauna satisfăcătoare, de aceea există posibilitatea repetării amprentei preliminare într-o lingură „preliminară individualizată", confecţionată pe un model realizat după prima amprentă.
PORTAMPRENTELE sau lingurile de amprentă
	sunt suporturi rigide în care se aplică materialele de amprentă; doar cu ajutorul lor, materialele se pot insera pe câmpul protetic al edentaţilor.
CONDIŢII:
	- să cuprindă tot câmpul protetic; dacă este prea scurtă distal sau apical ele pot fi prelungite cu diferite materiale (de obicei mase termoplastice sau polimeri autopolimerizabili);
	- să fie rigide, adică stabile la deformare:
		lingurile din materiale fotopolimerizabile se pot utiliza imediat,
		cele din materiale plastice autopolimerizabile, este bine să se folosească doar după 24 de ore;
	să asigure o grosime cât mai uniformă materialelor de amprentă;
	spaţiul între lingură şi câmp = între 3-5 mm în toate direcţiile, ca să permită revenirea elastică a materialului;
	- să retenţioneze cât mai bine materialele de amprentă prin diferite sisteme mecanice; Se pot utiliza și lacuri (pelicule) adezive care permit o mai bună fixare (aderenţă) a materialelor la portamprente;
	- să prezinte un mâner, stopuri şi puncte de reper necesare unei centrări corecte;
	- să nu limiteze mişcările funcţionale ale părţilor moi.
CLASIFICARE PORTAMPRENTE (P):
	P. standard (confecţionate pe cale industrială, dm diferite materiale şi la diferite mârimi),
	P. individuale (de obicei din materiale plastice care se confecţionează pe modele obţinute pe baza unor amprente preliminare).
	P. pentru arcadele maxilare şi
	P. mandibulare,
	P. integre - portamprente totale
	P. parţial edentate - segmentare
	Forma portamprentelor determină grosimea materialului de amprentă.
	Cu cât materialul este în strat mai gros, cu atât el se va contracta mai mult.
	De aceea materialele vor fi aplicate în strat cât mai subţire → portamprentele individuale.
	Prin reducerea grosimii stratului de material de amprentă apare riscul deformărilor acestuia sub acţiunea forţelor de tracţiune şi presiune care apar la dezinserarea amprentei de pe câmp.
	De aceea, portamprentele sunt prevăzute cu retenţii, iar dacă acestea nu există, se folosesc o serie de adezivi sau benzi adezive.
	Retenţiile se pot prezenta şi sub formă de orificii, nervuri, fante sau şanţuri.
	Lingurile metalice universale se confecţionează:
	din oţel inoxidabil,
	din alamă cromată sau
	din aluminiu placat cu răşini epoxidice.
	Lingurile din mase plastice (răşini acrilice, materiale compozite, polistiren, răşini policarbonate etc.) prezintă un modul de elasticitate scăzut.
	Deformabilitatea crescută a lingurilor din materiale plastice are drept urmare faptul că pereţii acestora se destind în cursul exercitării presiunilor din timpul amprentării şi revin la dimensiunile iniţiale după dezinserarea amprentei, determinând adeseori deformări ale amprentei.
P. STANDARD:
	se utilizează un număr mare de seturi de linguri standard, ele fiind elaborate pe trei mărimi, atât pentru maxilar, cât şi pentru mandibulă.
	P. Standard se pot utiliza:
	pentru amprentele cu alginate (de situatie, studiu) sau
	pentru amprente cu siliconi convenţionali, la tehnicile în doi timpi – doar în protetica fixă
P. standard, din punct de vedere al utilizării lor în practică, se împart în două categorii:
	a) unele care pot fi utilizate de mai multe ori, aşadar trebuiesc sterilizate;
	b) altele de unică folosinţă, care se livrează în ambalaje de 50 sau 100 de piese, la care se adaugâ 1-2 mânere metalice care se adaptează la linguri.
	Portamprentele sterilizate se păstrează în cutii metalice care se pot închide etanş, cele de unică folosinţă se scot din ambalajul lor, iar după confecţionarea modelului, tehnicienii dentari le îndepărtează la deşeuri.
CARACTERISTICILE lingurii standard:
	să fie rigidă;
	să poată fi modificată uşor la nevoie în funcţie de particularităţile câmpului protetic;
	să asigure o grosime cât mai uniformă a materialului de amprentă pe care să îl retenţioneze;
	să aibă o compatibilitate cu materialul de amprentă şi cu mediul bucal;
	să fie prevăzută cu mâner, stopuri şi puncte de reper necesare unei centrări corecte;
	să poată fi sterilizată pentru a putea fi refolosită (cu excepţia celor de unică folosinţă).
ETAPELE AMPRENTĂRII PRELIMINARE:
	pregătirea amprentării;
	alegerea şi verificarea lingurii standard;
	alegerea materialului de amprentă şi a tehnicii de amprentare;
	proiectarea lingurii individuale;
	indicaţii transmise laboratorului în vederea confecţionării portamprentei individuale.
Alegerea portamprentei universale:
este dictată de relieful osos, forma şi înălţimea crestei edentate.
se face obligatoriu cu ajutorul unui compas:
La maxilar se măsoară distanţa dintre polii externi ai celor două tuberozităţi maxilare
La mandibulă, se verifică dacă lingura acoperă în sens antero-posterior tot câmpul şi cele două treimi anterioare ale tuberculului piriform.
	In sens transversal se verifică dacă LS corespunde cu direcţia crestelor reziduale care trebuie să se situeze în mijlocul jgheabului lingurii
	LS trebuie să fie uşor supradimensionată faţă de câmpul protetic ce urmează să fie amprentat cu aproximativ 3 mm, pentru a asigura spaţiul necesar materialului de amprentă, iar marginile ei nu trebuie să interfere cu frenurile bucale, labiale şi/sau linguale.
Alegerea materialului de amprentă
	este dictată de caracteristicile şi dispoziţia elementelor câmpului protetic ce trebuie reproduse, de tehnica utilizată şi de scopul pentru care se efectuează amprenta.
	Astăzi în amprentarea preliminară a câmpurilor protetice edentate total se folosesc cu precădere hidrocoloizii ireversibili (alginatele) şi mai rar gipsurile.
Amprentele vor fi însoţite de instrucţiuni privind confecţionarea lingurii individuale:
	materialul din care se va confecţiona;
	realizarea sa în contact direct cu modelul sau la distanţă;
	confecţionarea lingurii cu mâner şi/sau butoane de presiune şi poziţionarea acestora.
	CONFECŢIONAREA MODELULUI PRELIMINAR
PORTAMPRENTA SAU LINGURA INDIVIDUALĂ
	este un suport rigid individualizat, de unică folosinţă, utilizat pentru amprentarea finală a câmpului protetic edentat total.
	Aceasta se confecţionează pe modelul preliminar şi este adaptată pe toată suprafaţa de sprijin a viitoarei proteze.
	Scopul confecţionării LI este acela de a avea un suport pentru materialul de amprentare finală şi de a realiza modelarea marginală optimă pentru obţinerea închiderii marginale şi adeziunii viitoarei proteze totale pe câmpul protetic.
LINGURA INDIVIDUALĂ:  componente:
A.	Baza portamprentei (portamprenta propriu-zisă)
	reprezintă suportul materialului de amprentare funcţională;
	este adaptată în limitele câmpului protetic, în raport intim sau la distanţă de acesta;
	ocoleşte formaţiunile mobile de la periferia câmpului protetic;
	are o bună stabilitate pe câmpul protetic în timpul amprentării;
	are o grosime de 1,5-2 mm, care îi conferă rezistenţă mecanică.
	B.	Elementele accesorii
	sunt folosite pentru manevrarea lingurii în timpul inserţiei şi dezinserţiei, centrării, poziţionării, menţinerii şi aplicării de presiuni în timpul amprentării;
	sporesc rezistenţa mecanică a lingurii.
Accesoriile portamprentei individuale sunt:
	mânerul,
	butonii de presiune,
	întăriturile şi
	bordurile de ocluzie (în funcţie de tehnica de amprentare finală).
Mânerul lingurii: este aplicat atât la portamprentele maxilare cât şi la cele mandibulare.
	Mânerul se plasează pe linia mediană, având înălţimea de 10 mm (cât un incisiv central) şi lăţimea de 15-18 mm (cât 2 incisivi centrali).
	El va avea forma, dimensiunile şi poziţia unei perechi de incisivi centrali şi
	Va fi solidarizat de faţa externă a bazei lingurii, pe linia mediană, respectând libertatea de mişcare a musculaturii periprotetice.
	Rol:  de a optimiza centrarea şi manipularea LI cu ocazia amprentării finale, fără a interacţiona cu marginile acesteia.
	înclinaţia mânerului variază de la 0 la 15°, în funcţie de profilul feţei şi gradul de resorbţie osoasă.
	Poziţia mânerului LI în funcţie de gradul de atrofie a crestei reziduale mandibulare:
		a - mâner drept = creastă înaltă;
		b - mâner oblic = creastă resorbită.
Butonii de presiune  = blocuri paralelipipedice, dispuse în zona premolară a lingurii mandibulare,
	Dimensiuni: 5 - 7 mm înălţime, 10 mm lungime în sens mezio-distal şi cu o lăţime variabilă, în funcţie de lăţimea crestei edentate
	Rol = de a permite:
	aplicarea de presiuni digitale uniform pe materialul de amprentare (în cursul prizei), prin intermediul LI.
	modelarea marginală corectă a materialului de amprentare, fără a exista riscul deformării acestuia prin distanţarea degetelor medicului de marginile lingurii individuale.
întăriturile din sârmă:
	se utilizează, de regulă, la LI mandibulare confecţionate din placă de bază, care au dimensiuni V-O reduse (datorită resorbţiei şi atrofiei crestelor reziduale) şi, ca atare, au o rezistenţă mecanică scăzută.
	Utilizarea unor materiale de amprentare mai consistente impune de asemenea prezenţa unor armături.
	Se inseră o sârmă (1 - 1,5 mm diametru şi 8 - 10 cm lungime) cudate după curbura crestei, pe suprafaţa externă linguală a bazei LI.
	Unii tehnicieni dentari realizează din această întăritură şi o buclă adiţională mediană, cu rol de mâner.
	în cazul confecţionării lingurii individuale din RA, întăritură se poate realiza din acelaşi material, sub forma unei nervuri dispuse pe faţa externă a bazei - la nivelul muchiei crestei sau oral
Bordurile de ocluzie:
	se utilizează predilect în tehnicile de amprentare sub presiune ocluzală şi în cele piezografice
	Ele se pot confecţiona:
		din materiale diferite de baza lingurii (ceară, Stents), fiind ataşate după conformarea bazei, sau
		pot fi realizate din acelaşi material cu baza LI (RA cu iniţiere chimică, RA fotopolimerizabile). Se aplică pe faţa externă a bazei portamprentei individuale, imitând aspectul arcadelor dentare.
CLASIFICAREA PORTAMPRENTELOR INDIVIDUALE
	a)	După material lingurile individuale pot fi din:
	RA auto şi /sau termopolimerizabile
	placă de bază, Stents, ebonită, polistiren (materiale care la ora actuală se utilizează doar din raţiuni economice);
	poliesteri, copoliesteri;
	RDC (fotopolimerizabile);
	metale.
b)	După procedeul de execuţie (tehnologie):
	polimerizare (auto-, termo-, fotopolimerizare)
	termoformare
	plastifiere
	turnare
	c)	în funcţie de contactul cu modelul preliminar, lingurile individuale:
	în contact total cu modelul (adaptare intimă cazuri obişnuite);
	cu distanţări pe anumite zone sau perforaţii (zone ce trebuie despovărate, fie cu mucoasă prea subţire şi aderentă, fie cele cu rezilienţă exagerată);
	distanţate în totalitate faţă de model (în caz de utilizare a materialelor de amprentare termoplastice sau în situaţia crestelor exagerat de retentive sau a celor balante);
	cu contact marginal (variantă a celor distanţate total, când se urmăreşte un efect mărit de ventil intern).
PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ DIN PLACĂ DE BAZĂ
Etapele tehnologice de realizare a portamprentelor din placă de bază:
	izolarea modelului de gips în apă, timp de 3 - 5 minute sau prin pudrare cu talc (altfel placa de bază plastifiată aderă de gips şi se desprinde greu, riscându-se fracturarea ei sau deteriorarea modelului);
	plastifierea plăcii de bază are loc prin încălzirea uniformă, pe toată suprafaţa acesteia, până ce se înmoaie şi se mulează pe model prin presiuni digitale uşoare; în zonele marginale, placa de bază se apasă cu spatula de ceară pe model, pentru a se putea contura marginile lingurii;
	excesul de placă de bază din zona marginală este decupat cu foarfecă, astfel încât să rămână totuşi un plus de 3 mm, ce depăşeşte marginile, care se va răsfrânge pe faţa externă a bazei portamprentei; astfel se creează premisele conturării unor margini rotunjite, de grosimi variabile şi cu rezistenţă mecanică sporită;
Orice corectură ulterioară, prin plastifierea plăcii de bază, se realizează cu lingura pe model, pentru a nu altera adaptarea acesteia   !!!!
	limitele marginale ale câmpului protetic se vor încadra în reperele conturului marginal trasat, ceea ce permite proiectarea lingurii individuale în perimetrul protetic.
	De menţionat că, la maxilar, se va acorda o atenţie sporită zonei bolţii palatine, pe care se va aplica şi mula iniţial placa de bază, pentru ca aceasta să nu se subţieze exagerat odată cu întinderea ulterioară a materialului. La mandibulă, important este ca adaptarea plăcii să se execute simultan pe ambele hemiarcade, pentru obţinerea stabilităţii viitoarei linguri (portamprente).
	în situaţia unor zone foarte retentive ale câmpului protetic (tuberozităţile maxilare sau a cresta alveolată din zona vestibulară labială) este bine ca portamprenta individuală să fie uşor distanţată prin foliere sau să se scurteze. Acest procedeu este necesar pentru a permite inserţia şi dezinserţia optimă a lingurii pe model şi pe câmpul protetic.
	La verificarea şi adaptarea unei linguri individuale pe un câmp exagerat de retentiv există riscul apariţiei unor leziuni (create prin fricţiunea lingurii pe zona de retentivitate maximă) sau al fracturării acesteia.
L.I. LA MANDIBULĂ
	După confecţionarea bazei lingurii individuale, se adaugă accesoriile, realizate din resturile de placă de bază rămase de la decupajul marginal al bazei.
                        

Similer Documents