Download Alain Rene Lesage-Diavolul Schiop 04 PDF

TitleAlain Rene Lesage-Diavolul Schiop 04
File Size554.3 KB
Total Pages115
Table of Contents
                            Alain-René Lesage
DIAVOLUL ŞCHIOP
                        
Document Text Contents
Page 58

recunosc pe Bollanus, care se considera mai presus ca oricine şi care-i ataca cu violenţă pe toţi
cei a căror întâlnire îi era neplăcută. In prezidentul acela bătrân îl revăd pe Pufidius, care-şi
împrumuta banii pentru cinci la sută pe lună; iar Marsoeus, care şi-a dăruit casa părintească
comediantei Origo, retrăieşte în acel băiat de familie care toacă împreună cu o actriţă casa de la
ţară, aflată în apropiere de Escurial.
Asmodee voi să continue; dar, auzind între timp acor-dându-se nişte instrumente
muzicale, se opri şi-i zise lui don Cleophas:
— Sunt la capătul acestei străzi nişte muzicanţi care se pregătesc să facă o serenadă fetei
unui alcade de corte; dacă vrei să vezi serbarea mai de-aproape, n-ai decât să-mi spui.
— Îmi place grozav acest gen de concerte, răspunse Zambullo; să ne apropiem de
simfonişti: poate că printre ei sunt şi câţiva cântăreţi.
Nici nu termină bine de rostit aceste cuvinte, că se pomeni pe-o casă învecinată cu cea a
alcadelui.
Muzicanţii executară mai întâi câteva arii italieneşti, după care doi cântăreţi executară
alternativ următoarele cuplete:
Si de tu hermosura quieres Una copia con mii gracias, Escueha, porque pratendo El
pintarla.

(De vrei să ai o copie a graţiilor şi a frumuseţii dumi-tale, ascidtă~mă, căci pretind s-o
zugrăvesc.)
Es tu frenţe toda nieve
Y el alabastro, batallas Ofrecio al Amor, haciendo
En ella vaya.

(Faţa ăumitale de zăpadă şi de alabastru l-a sfidat pe Amor, care-şi râdea de dânsa.)
Amor labro de tus cejas Dos arcos para su aljava
Y debaxo ha descubierto
Qitien le mata.

(Avior a făcut din sprâncenele dumitale două arcuri pentru tolba iui: dar dedesubtul lor a
descoperit ceva ca~ re-l ucide.)
Eres, duena de el lugar, Vandolera de las alraas Iman de los alvedrios Linda alhaja.

(Eşti stăpânitoarea acestui lăcaş, hoaţă de inimi, magnetul dorinţelor, o bijuterie
frumoasă.)
Un rasgo de tu hermosura Quisiera yo retratarla, Que es estrella, es cielo, es sol; No, es
şino el alva.

(Aş voi să-ţi zugrăvesc frumuseţea dintr-o dată: e o stea, e un cer, e un soare; nu, nu-i
decât o auroră.)
— Cupletele-s galante şi delicate, strigă studentul.
— Ţi se par astfel, zise demonul, pentru că eşti spaniol; dacă ar fi traduse în franţuzeşte,
de exemplu, nimeni nu s-ar da în vânt după ele; lectorii acestei naţiuni n-ar aproba expresiile
figurate, şi ar găsi în ele o imaginaţie stranie care i-ar face să râdă. Fiecare popor e încăpăţânat în
gustul şi în geniul lui propriu. Dar să lăsăm deoparte aceste cuplete, urmă el; ai s-auzi acum altfel
de muzică. Urmăreşte cu privirea pe cei patru oameni care au apărut deodată în stradă: priveşte-i
cum năvălesc asupra simfo-niştilor. Aceştia îşi fac scut din instrumentele lor, care, ne-putând

Page 114

ca la o fiinţă pe care negreşit avea s-o ia în căsătorie, se îndoi, cu toate cele spuse de demon, că ar
putea primi o asemenea răsplată pentru serviciul pe care îşi închipuiau ei că le-a făcut el. Cu cât i
se părea mai încântătoare, cu atât îndrăznea mai puţin să nadă jduiască că o va obţine. Ceea ce îl
făcu să se simtă nesigur că va dobândi o asemenea răsplată fu faptul că don Pedro, în tot timpul
lungii convorbiri pe care o avură împreună, nu pomeni de loc de acest lucru; îl copleşi cu tot.
Felul de mulţumiri, fără a-i da a înţelege că ar dori să-i fie socru. Pe de altă parte, Serafina, la fel
de politicoasă ca şi tatăl ei, îi spuse cuvinte pline de recunoştinţă, fără a rosti o singură vorbă care
să-i dea a înţelege lui Zambullo că ar fi îndrăgostită de el; aşa încât plecă de la seniorul Escolano
cu multă dragoste şi foarte puţină speranţă.
— Asmodee, prietene, zicea el în drum spre casă, ca şi cum ar fi fost în tovărăşia
diavolului, când tn-ai asigurat că don Pedro are intenţia să mă facă ginerele lui şi că Serafina e
îndrăgostită de mine, desigur că sau ai vrut să-ţi baţi joc de mine, sau, după cum nu cunoşti
viitorul, tot aşa nu cunoşti prezentul.
Studentului nostru îi păru rău că se înfăţişase acestei doamne; şi luându-şi pasiunea drept
o dragoste nenorocită, care trebuia cu orice preţ învinsă, se hotărî să procedeze în consecinţă; mai
mult, îşi reproşa dorinţa pe care o încercase de a împinge până la capăt cele întâmplate, adică de-a
afla un părinte dispus să-i acorde mâna fiicei sale; socoti chiar că-i ruşinos să datoreze fericirea
unui artificiu.
Capul îi era'pliri de aceste gânduri, când don Pedro, trimiţând a doua zi după dânsui, îi
zise:
— Seniore Leandro Perez, a sosit vremea să-ţi dovedesc prin fapte că nu sunt un curtean
dintre acei care, în locul meu, drept recunoştinţă, s-ar mulţumi să-ţi răsplătească serviciul numai
cu vorbe meşteşugite; vreau ca însăşi Serafina să fie răsplata primejdiei prin care ai trecut pentru
dânsa; am stat cu ea de vorbă şi am găsit-o gata să-mi dea ascultare cu plăcere: pot spune chiar că
mi-am recunoscut sângele când i-am propus de soţ pe salvatorul ei. Şi-a manifestat bucuria printr-
o pornire care mi-a arătat că generozitatea ei e la fel cu a mea. Aşadar, lucrul e hotărât, te vei
căsători cu fata mea.
După ce vorbi astfel, cinstitul senior de Escolano, care se aştepta, şi cu drept cuvânt, ca
don Cleophas să-i aducă plecatele lui mulţumiri pentru o favoare atât de mare, rămase foarte
surprins văzându-l nedumerit şi încurcat.
— Vorbeşte, Zambullo, îi zise el; ce pot să gândesc de tulburarea pe care ţi-a pricinuit-o
propunerea mea? Ce te poate revolta împotriva ei? S-ar putea ca un simplu cavaler să refuze o
înrudire de care s-ar simţi onorat şi un nobil sus-pus? Nobleţea casei mele are vreo pată de care n-
am cunoştinţă?
— Seniore, răspunse Leandro, îmi dau prea bine seama de distanţa pe care cerul a pus-o
între noi.
— XAtunci, urmă don Pedro, de ce pari atât de puţin mulţumit de căsătoria aceasta care te
onorează atât de mult? Mărturiseşte, don Cleophas, poate iubeşti vreo femeie căreia i-ai dat
cuvântul şi din pricina căreia te împotriveşti norocului dumitale?
— Dacă aş avea vreo iubită de care aş fi legat prin jurăminte, răspunse studentul, fără
îndoială că nimic nu m-ar putea face s-o trădez. Dar nu-i acesta motivul care mă împiedică să
profit de bunăvoinţa dumneavoastră; un sentiment de delicateţe mă face să renunţ la strălucita
căsătorie pe care mi-o propuneţi; şi, în loc să abuzez de greşeala dumneavoastră, vreau să vă
deschid ochii: nu sunt eu salvatorul Serafinei.
— Cum se poate! Strigă bătrânul extrem de mirat: nu dumneata ai scăpat-o de flăcările
care erau pe cale s-o înghită? Nu dumneata ai săvârşit o faptă atât de curajoasă?

Similer Documents