Download Puterea Sufleteasca - Constantin Radulescu Motru PDF

TitlePuterea Sufleteasca - Constantin Radulescu Motru
File Size12.8 MB
Total Pages399
Document Text Contents
Page 1

KAUULÜSiLU -MU'I'RU
Profesor la Universitatea din Bucure ti

Membru al Academiei Române

PUTEREA

SUFLETEASCA

E DI I A DE F I NI T I VA

B U C U R E T I
E D I T U R A C A S E I C O A L E L O R

Page 199

PUTEREA SUFLETEASCĂ

mai sus, se deosebeşte de omul antic, printr’o afirmare din ce
în ce mai pronunţată a personalităţii sale. Dar ce însemnează
o personalitate mai afirmată? însemnează, după cum iarăşi re­
zultă din cele spuse asupra transformării raporturilor juridice,
o caracterizare din ce în ce mai adâncă a omului ca individua­
litate faţă de mediul naturii şi faţă de celelalte individualităţi
ca şi dânsul. Dar individualitatea nu se poate caracteriza mai
bine decât prin manifestările sale; aşa că, în definitiv, omul
devine o personalitate din ce în ce mai afirmată, cu cât mani­
festările sale se diferenţiază sau se exprimă în mod mai inde­
pendent de ale celorlalţi semeni ai săi.

O personalitate bine afirmată presupune, într’o oarecare
măsură, şi un fond sufletesc bine constituit, dar aceasta nu tot­
deauna. Ea presupune mai curând o conştiinţă luminată, fiindcă
manifestările sunt externe, şi ca atare valoarea lor depinde şi
de alegerea momentului în care se petrec. Când însă manife­
stările externe decurg dintr’un fond sufletesc bine constituit,
atunci zicem că individul are nu numai o personalitate, ci şi un
caracter. Caracterul este astfel o însuşire mai intimă morală,
pe când personalitatea este o însuşire mai externă socială. La
aprecierea caracterului se ia în seamă mai ales motivaţiunea
internă a faptelor, pe când în aprecierea personalităţii mai mult
rezultatele, sau efectele faptelor. Un caracter puternic aduce
după sine negreşit şi o personalitate puternică, când condiţiu-
nile sociale permit manifestarea lui pentru binele public; o per­
sonalitate puternică însă nu presupune numai decât la baza sa
şi un caracter puternic; ea poate să se alieze, fireşte, cu un
asemenea caracter, dar aceasta nu este indispensabil. Un suflet
chiar amoral, poate, când este înzestrat cu o inteligenţă genială,
să se înfăţişeze ca o personalitate marcantă, şi tot în acelaş timp
ca un caracter şters.

Omul antic avea, într’o măsură probabil egală cu omul
modern, însuşirea caracterului, dar nu şi a personalităţii. In
manifestările sale externe el nu simţia încă trebuinţa diferen-
ţiării pe care o simte omul modern. Cauzele cari au adus acea­
stă deosebire, sunt multiple, dar noi n’avem nevoie să insistăm
aci mai mult asupră-le. Destul că faptul este constatat şi ne­
discutat aproape de nimeni.

Omul modem este, şi ţine să fie înainte de orice, o perso­

1 9 :

Page 200

C. R.\DL LESCU'MOTRU

nalitate; adică el ţine ca individualitatea lui să se afirme faţă
de alţii prin manifestări externe. Obligaţiunile pe cari le im­
punea cultura antică şi anume: continuarea tradiţiilor şi obi­
ceiurilor; sacrificiul către rudele de sânge şi comunitatea re­
ligioasă; supunerea la ceeace prescria hierarhia şi ordinea so­
cială; abdicarea dela dreptul de a alege profesiunea, locuinţa şi
chiar patria; etc., în sfârşit toate obligaţiunile cari decurgeau
din organizarea cetăţilor antice, omul modern le-ar considera
astăzi ca un jug chinuitor. Nimic nu e mai sfânt pentru el decât
dreptul nu atât de a fi, cât de a se şti liber de orice constrân­
gere externă. Ridicarea constrângerii externe presupune, în
principiu, posibilitatea manifestării omului în orice direcţiune;
şi acest principiu e cel dintâi înscris în profesia de credinţă a
omului modern.

O confirmare a acestei tendinţe, dacă mai este nevoie de o
confirmare, o aflăm în înţelesul pe care cugetătorii moderni îl
dau cuvântului de civilizaţie, sau de cultură; adică în înţelesul
idealului spre care ei aspiră. In nici unul dintre aceste înţele­
suri, pe cari le găsim în cele mai diferite scrieri moderne, nu
lipseşte nota ,,desvoltării personalităţii” 1). Este nota asupra
căreia cad de acord cu toţii. Chiar şi sociologii mai noi din
şcoala socialistă, — deşi au atâtea de zis contra anarhiei din
societatea burgheză şi prezic chiar înlocuirea acestei anarhii
prin o organizare socială pe baze ştiinţifice, — totuşi, cu prea
puţine excepţiuni, nici ei nu se mai opun curentului. Scopul pro­
gresului social este şi pentru dânşii desvoltarea liberă a perso­
nalităţii.

Prima condiţiune pentru a asigura succesul socialismului
este de a lămuri precis scopul şi esenţa sa; cu chipul acesta
se risipesc multe non-sensuri răspândite de adversarii lui...
Sistemul capitalist care exploatează munca lucrătorului, aten­
tează şi la libertatea lucrătorului. Personalitatea proletarului
este redusă. în acelaş timp cu subsistenţa sa materială...
Trebuie să se desfiinţeze orice diferenţă de clasă, făcându-se
să se dea în proprietatea obstei cetăţenilor, comunităţii or­
ganizate, mijloacele de producţiune, cari astăzi, fiind în mâi­

1) Comp. pentru scrierile mai vechi. Lc Conte de Gobineau, E ssai sur
l ’incgalitc des . accs humaincs, I, chnp. V III— IX: pentru cele mai nouă H. S
Chamberlain. op. cit., passim.

198

Page 398

c . r A d u l e s c u -m o i r u

admit utilitatea patriotismului, dar cu o restricţie: trebue să

alegem, zic ei, din moştenirea trecutului. Aceea ce este barbar

şi egoist să lăsăm la o parte.

Un om civilizat de azi trebue să aleagă din moştenirea na­
ţională : ce vrea el să urmeze ? Credulitatea şi răutatea ? Oare

un Francez de azi va prelungi în prezinte şi în viitor barbaria,
care a izbucnit în războaiele religioase, în inchiziţie, în drago-

nade, în aşa numita teroare roşie şi albă ? Se v auni el cu firile
josnice, aprobând războaele din Italia ale lui Francisc I, răz­

boiul lui Ludovic al X IV contra Olandei, arderea Palatinului,
războaiele nedrepte ale lui Napoleon I, războaiele aţâţătoare

ale lui Napoleon II I ? Sau din potrivă va alunga trecutul cu
furiile lui, cu nedreptăţile, cruzimile, şi va fi cu Ioana d'Arc la
Orléans, cu Kellerman la Valmy, cu Hoche împotriva Chunilor,

cu Chauzy şi Gambetta împotriva lui Molrke ? V a fi cu M i­
chel de l'Hôpital în potriva furioşilor credincioşi, cu Pascal îm ­

potriva Jesuiţilor, c • Descartes, cu Montesquieu, cu Voltaire,
cu Condorcet, d'Akmbert şi cu filosofii împotriva stăpânitori-
lor şi sbirilor ? V a fi cu Revoluţia cea Marc, cu M-mc de Staël
împotriva prostiei şi răutăţii guvernelor înapoiate ; cu V . Hugo,

Michelet. Quinet, împotriva omorului l ).

Cu un cuvânt, să alegem din trecut numai aceea ce con­

statam că se aseamănă cu aceea ce noi credem că este lăudabil

în prezent. Dar atunci pentru ce am mai lăuda trecutul, când

ne stă mai la îndemână lauda prezentului?

Neîndoios, că părăsirea tonului antipatriotic din publica-

ţiunile socialiste şi revoluţionare poate avea o însemnătate
pentru socialişti şi revoluţionari, din punctul de vedere al

tacticei şi al propagandei lor ca partid, dar din punctul de ve­
dere al ştiinţei sociale această părăsire n’are nici o importanţă.

Punerea în dependenţă a patriotismului de o „alegere prea­

labilă” equivalează de fapt cu o tăgăduire. Iubeşti pe părintele

tău fiindcă este părintele tău şi nu fiindcă parte din însuşirile
lui corespund cu însuşirile pe care vrei tu să le apreciezi astăzi.

Restricţiunea pusă de şcoala revoluţionară este dar o sofismă.

înţelegerea patriotismului nu ‘poate veni decât în urma

cunoaşterii legii care guvernează cauzalitatea psihică. Când

1) J. Payot, Curs dc morală, (tradus şi adaptat de d-şoara Matilda Teo-

dorescu şi D. A. Teodoru), pag. 188. Traducătorii fac pe pag. 189 aplica-

ţiuni la patriotismul român.

396

Page 399

P L IE R E A SUFLETEASCĂ

ştim legea după care conştientul se înlănţueşte cu inconştien­
tul, şi ne deprindem a privi mai adânc, adică mai obiectiv, în
înlănţuirea puterilor sufleteşti, atunci evoluţia dela creduli­

tatea şi dela barbaria trecutului la manierile civilizate ale so­
cietăţii de astăzi nu ne mai apare ca ceva iraţional, ci ca tot.

aşa de raţional cum ne apare transformarea omidei în flu­
ture cu aripi strălucitoare. Cunoaşterea precisă a legilor că­

rora se supune desvoltarea sufletului omenesc face inutilă,

atât teoria socială conservatoare, cât şi „alegerea” şcoalei

revoluţionare în susţinerea patriotismului, căci atunci deprin­

derile trecutului ni se desvăluesc aşa cum sunt ele în realitate:

ca o pregătire şi nu ca o justificare a deprinderilor din

prezent.
Legea cauzalităţii sufleteşti, atunci când ea va fi mai

bine cunoscută, este desigur menită să aducă pentru lumea

socială motive puternice de progres, aşa precum a adus şi în
practica industrială cunoştinţa legei de equivalenţă între di­

feritele forme de energie fizică.
Intr’un viitor, pe care îl sperăm nu tocmai prea îndepăr­

tat, această lege a cauzalităţii sufleteşti va elimina şi iraţio­

nalul pe care îl întâlnim aşa de des astăzi în explicările date

caracterului şi puterii sufleteşti în genere.
Odată cu eliminarea iraţionalului se va deschide era apli-

caţiunilor practice, atât în câmpul vieţii sufleteşti individuale,

cât şi în acela al vieţii sociale.

Similer Documents